Contextul scrisorii
La 7 mai 1952, din Mănăstirea Prislop, Părintele Arsenie Boca i-a scris Episcopului Andrei Magieru o scrisoare în care vorbea, printre altele, despre rostul duhovnicesc al mănăstirilor și despre responsabilitatea celor care le povățuiesc.
Vremurile erau grele. Regimul comunist începuse deja ofensiva împotriva vieții monahale. Mulți călugări și călugărițe fuseseră scoși cu forța din mănăstiri, iar Părintele Arsenie însuși avea să fie arestat în curând. Cu toate acestea, scrisoarea sa respiră o pace lăuntrică și o încredere neclintită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Despre povățuitori
Într-un fragment care a rămas în conștiința monahilor români, Părintele Arsenie sublinia că mănăstirea fără un povățuitor adevărat riscă să devină o simplă instituție, o formă fără fond duhovnicesc. Cuvintele sale amintesc de avertismentul Sfinților Părinți că ascultarea de un duhovnic iscusit este temelia vieții monahale.
Această învățătură rămâne actuală și astăzi, când obștea noastră se bucură de povățuirea Maicii Starețe Evghenia și a Părintelui duhovnic Ghenadie Mogoi.
Rostul mănăstirilor
Părintele Arsenie vedea mănăstirile nu ca locuri de refugiu din lume, ci ca centre de iradiere a harului — locuri unde rugăciunea neîncetată susține, în chip nevăzut, întreaga comunitate din jur. Mănăstirea se roagă pentru lume, iar lumea, chiar fără să știe, primește rodul acestei rugăciuni.
Acest principiu stă și la temelia mănăstirii noastre din Târgușor: o obște mică, într-un loc retras, care se roagă zi și noapte pentru toți cei care cer ajutor.
Sursă: Arhiva Episcopiei Aradului; parafrazare cu atribuire — Părintele Arsenie Boca, Mănăstirea Prislop, 7 mai 1952.