Viața
Sfântul Nichifor s-a născut în anul 1890 în insula Creta, cu numele Nikolaos Tzanakaris. La vârsta de șaisprezece ani i s-a descoperit lepra și a fost trimis într-o colonie de leproși pe insula Chios. Acolo, în loc să se lase doborât de boală, tânărul Nikolaos a ales calea rugăciunii și a smereniei.
A fost tuns în monahism de Sfântul Antim al Chioșului, primind numele Nichifor. Boala i-a desfigurat trupul încetul cu încetul — și-a pierdut vederea, mâinile i s-au strâmbat, iar la sfârșit nu mai putea nici să meargă. Cu toate acestea, Nichifor nu a murmurat niciodată. Viața sa a devenit o mărturie continuă a puterii rugăciunii în suferință.
Răbdarea preschimbată în lumină
Cei care îl vizitau pe Sfântul Nichifor în colonie mărturiseau că, deși trupul său era nimicit de boală, o pace și o bucurie nefirească se revărsau de la el. Obștea de leproși pe care o păstorea duhovnicește a fost un model de viață monahală. Rugăciunile sale pentru ceilalți bolnavi au fost urmate adesea de vindecări sau de o acceptare liniștită a suferinței.
Sfântul Nichifor a adormit întru Domnul pe 4 ianuarie 1964, iar trupul său a răspândit mireasmă. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 2012.
La mănăstirea din Târgușor
O părticică din moaștele Sfântului Nichifor este așezată spre închinare la Mănăstirea din Târgușor. Credincioșii care trec prin boli de lungă durată sau prin suferințe care par fără sens vin să ceară mijlocirea celui care a arătat că și în lepră se poate trăi cu Hristos.
Sursă: Sinaxarul pe luna ianuarie; viața Sfântului Nichifor cel Lepros.